JOY FOR KIDS

In luna Aprilie 2009, UniCredit Leasing Fleet Management a dat startul seriei de actiuni de tip CSR (Corporate Social Responsibility), reafirmandu-si in acest fel sprijinul pentru comunitatea in care activeaza.

Astfel, cu cateva saptamani inainte de Paste, compania noastra a demarat proiectul caritabil “Joy for Kids”, proiect constand in donarea unui autovehicul comercial de mic volum catre o asociatie/fundatie implicata in cresterea si ingrijirea copiilor defavorizati/cu dizabilitati. Acest autovehicul are scopul de a usura procesul de aprovizionare cu alimente sau materiale de diverse tipuri al institutiei respective, imbunatatind astfel calitatea vietii copiilor aflati in ingrijire.

In urma unui proces de selectie minutios pregatit in care au fost implicate 12 organizatii, a fost desemnat si beneficiarul donatiei: Complexul de Servicii Comunitare pentru Persoana cu Handicap, cu sediul în Bârlad.

Drept urmare, pe data de 23 Aprilie 2009, echipa UniCredit Leasing Fleet Management insotita de Andreas Obrist – CEO UniCredit Leasing Corporation, a sosit la Barlad pentru a inmana donatia reprezentantilor Complexului de la Bârlad, respectiv dl. Ştefănică Ionel Armeanu - Director General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Vaslui si dna. Mirela Petcu – sefa Complexului din Bârlad.

Autovehiculul comercial a fost insotit si de alte mici cadouri destinate copiilor, bunuri colectate si cumparate cu ajutorul tuturor colegilor nostri din UniCredit Leasing: hainute, jucarii, patut de copil, etc.

“Pentru noi aceasta implicare este o atitudine fireasca, un fel de a fi. In jud Vrancea, comuna Suraia, zona puternic afectata de inundatii, exista casa HVB Leasing (entitate care a fuzionat intre timp cu UniCredit Leasing), casa construita cu sprijinul nostru. Si atunci, ca si acum am vrut sa dovedim ca noua ne pasa. Cu siguranta nu ne vom opri aici.” – Andreas Obrist – CEO UniCredit Leasing Corporation IFN S.A.

“Nu putem ramane indiferenti la situatiile sau problemele care ii afecteaza pe cei din jurul nostru. Nu este un gest umanitar ci mai degraba o actiune responsabila, o obligatie a noastra fata de comunitatea din care facem parte. Implicarea companiei noastre va continua si in directia de responsabilitate fata de mediu (Environmental Responsibility – n.a.), incercand astfel sa ne convingem semenii de importanta acestui aspect.” – Adrian Petcu – Director Executiv UniCredit Leasing Fleet Management.

 

Joy for Kids
* Click pe imagine pentru zoom
Joy for Kids
* Click pe imagine pentru zoom
Joy for Kids
* Click pe imagine pentru zoom